REGULAMENT INTERN DE FUNCȚIONARE

  1. Cunoașterea, însușirea și respectarea acestui regulament este obligatorie pentru toți membrii clubului nostru. Prin achitarea unui abonament, respectiv a unei ședințe, certificați respectarea cu strictețe a Regulamentului Intern De Funcționare.
  2. Programul de funcționare al clubului este de Luni până Vineri, în intervalul orar 07:00 – 22:00, Sâmbătă 08:00 – 14:00 și Duminică închis
  3. Accesul în incinta bazei sportive va fi permis numai pe baza cardului/abonamentului de membru și după achitarea acestuia. Cardurile/abonamentele sunt nominale, ele nu pot fi transmise altor persoane.
  4. Serviciile și abonamentele se achită doar la recepție în prezența persoanei din cadrul clubului, desemnată în acest sens.
  5. Accesul și participarea sportivilor la antrenamentele de grup/club, organizate sub conducerea antrenorilor specializați din cadrul Eco Sports Dome, se face doar pe bază de programare și în limita locurilor disponibile. Anularea unei rezervări se face cu minim 1 zi (24 ore) înainte de începerea orei. În caz contrar,se consideră ședință efectuată. Se aplică și în cazul programărilor neonorate, acestea considerându-se ședințe efectuate.
  6. Programarea antrenamentelor săptămânale se face de comun acord, între clubul beneficiar și staff/antrenorul Eco Sports Dome, în limita locurilor disponibile din cadrul orarului sălii.
  7. În lipsa unui număr minim de 3 participanți, ECO SPORTS DOME își rezervă dreptul de a anula o clasă de grup/aerobic/TRX/Indoorcycling și de a notifica participanții, cu minim 3 ore înainte de începere.
  8. Accesul în sală se va face obligatoriu cu echipament sportiv corespunzător, încălțăminte de schimb și cu prosop. Este strict interzisă efectuarea antrenamentelor în încălțămintea de stradă/de exterior.
  9. Este interzis accesul la dușuri cu încălțăminte obișnuită. Se recomandă folosirea șlapilor.
  10. Este interzis accesul în incinta locației cu animale de orice fel.
  11. Membrii clubului trebuie să respecte întotdeauna Regulamentul Intern de Funcţionare al ECO SPORTS DOME, precum şi reglementările, politicile sau procedurile, astfel cum acestea vor fi afișate pe pagina noastră de internet sau la vedere. Toate aceste reguli, politici, proceduri, fac parte integrantă din prezentul Regulament Intern de Funcționare al ECO SPORTS DOME.
  12. Membrii au luat la cunoștință și acceptă faptul că pe perioada derulării abonamentului, ECO SPORTS DOME își rezervă dreptul de a modifica orarul claselor/antrenamentelor de grup, precum și de a anula clase/antrenamente, cu notificarea prealabilă transmisă membrilor, într-un termen rezonabil.
  13. Membrilor li se interzice utilizarea în cadrul ECO SPORTS DOME a unui limbaj neadecvat sau ofensator precum și orice tip de violenţă fizică şi/sau verbală, atât faţă de ceilalţi Membri/Sportivi cât şi faţă de personalul ECO SPORTS DOME. Membrii care sunt nemulțumiţi de serviciile ECO SPORTS DOME trebuie să anunţe personalul de la recepţie în acest sens.
  14. Fumatul şi folosirea tutunului nu sunt permise în incinta ECO SPORTS DOME. Accesul în cadrul sălii ECO SPORTS DOME sub influența alcoolului, drogurilor, stimulentelor, sedativelor/substanțelor halucinogene sau substanțelor ilegale sau a altor asemenea substanțe dar și consumul acestora în incinta sălii ECO SPORTS DOME, precum și comercializarea/vânzarea acestora, este STRICT INTERZISĂ.
  15. Membrii ECO SPORTS DOME trebuie să fie conștienți de faptul că desfășurarea activităților sportive și nu numai, cum ar fi de pildă dușul după antrenament sub influența unor asemenea substanțe poate afecta capacitatea acestora de a se antrena, de a desfășura activități sportive sau de a folosi oricare dintre echipamentele ECO SPORTS DOME și pot avea consecințe deosebit de grave asupra sănătății lor.

Constituie încălcări ale Regulamentului Intern De Funcţionare, ale Termenelor și Condițiilor și ale politicilor interne, regulilor si procedurilor, următoarele acţiuni sau omisiuni: nerespectarea orelor de program, folosirea unui limbaj neadecvat, ofensator, fumatul în incinta clubului, antrenamentul efectuat cu o persoană care nu este angajat/colaborator al ECO SPORTS DOME sau care nu este Antrenor Specializat, comercializarea şi/sau afişarea în incinta ECO SPORTS DOME a pliantelor / broşurilor sau oricăror alte mesaje personale, comportamentul neadecvat, violenţa fizică sau verbală față de un alt Membru, sau personal al ECO SPORTS DOME, nerespectarea regulilor referitoare la igienă şi curăţenie, efectuarea de fotografii şi/sau înregistrări video în incinta ECO SPORTS DOME, fără acordul scris şi prealabil, folosirea în mod necorespunzător a echipamentelor de antrenament, expunerea părţilor intime ale corpului în incinta sălilor de antrenament şi/sau zonelor de vestiare, acţiuni și/sau omisiuni /încălcări care sunt calificate de către conducerea ECO SPORTS DOME ca fiind abateri de la reguli și proceduri, cum ar fi cele privind accesul copiilor/utilizarea invitațiilor și/sau a beneficiilor/suspendarea Abonamentului/regulile cu privire la rezervările antrenamentelor de grup.

De asemenea, prezența dvs. în interiorul bazei sportive Eco Sports Dome presupune implicit acordul dumneavoastră de a fi fotografiat(a) și filmat(a) în interiorul bazei sportive Eco Sports Dome. Aceste imagini pot fi utilizate în scopuri publicitare, de marketing și promovare a facilităților și serviciilor oferite de Eco Sports Dome, în materialele de marketing online și offline, inclusiv, dar fără a se limita la, site-ul web, broșuri, afișe, prezentări și campanii publicitare. Vă asumați faptul că nu veți avea nicio pretenție sau cerere de despăgubire în legătură cu utilizarea acestor materiale, de către Eco Sports Dome, în conformitate cu consimțământul acordat. În cazul în care nu doriți să fiți filmat sau fotografiat trebuie să vă exprimați opțiunea în scris, la operatorul recepției bazei.

Constituie de asemenea încălcări ale Termenilor si Conditiilor si ale politicilor, regulilor și regulamentelor ECO SPORTS DOME următoarele: vânzarea neautorizată a Abonamentelor şi a cardurilor de membru de către alte persoane decât cele autorizate de către ECO SPORTS DOME, intrarea în DOME sub influența alcoolului și a substanțelor halucinogene de orice fel, vânzarea/distribuţia şi/sau consumul acestora, dar și a tutunului, băuturilor alcoolice, drogurilor, stimulentelor, sedativelor sau a altor substanțe ilegale, deţinerea şi/sau folosirea armelor de foc, cu gaz, electroşocuri precum şi orice fel de arme, utilizarea oricăror forme de violenţă, desfăşurarea de orice tip de activităţi neautorizate sau solicitarea unor remuneraţii în schimbul activităţilor prestate de persoane neautorizate, comportamentul neadecvat.

În cazul în care Membrul a săvârşit vreuna dintre faptele menţionate mai sus, acesta urmează să fie îndepărtat imediat din incinta clubului, aplicându-i-se totodată şi interdicţia de a mai intra în incinta ECO SPORTS DOME. Totodată, ECO SPORTS DOME îşi rezervă dreptul de a rezilia Contractul/Abonamentul, fără a fi necesară punerea în întârziere a Membrului (Abonamentul va fi considerat reziliat de drept – pact comisoriu, conform art. 1553 Cod Civil), caz în care preţul Abonamentului sau orice parte a acestuia va fi reţinut de către ECO SPORTS DOME cu titlul de daune prestabilite.

Membrii nu au acces în zonele din cadrul ECO SPORTS DOME care sunt destinate exclusiv personalului acestora.
Membrilor care efectuează exerciţii cu greutăţi li se recomandă să solicite sprijinul unui antrenor al ECO SPORTS DOME sau al unui alt Membru / unui partener de antrenament. La încheierea fiecărei şedinţe de antrenament, Membrii vor pune la locul special destinat, din cadrul sălii de antrenament, toate ACCESORIILE precum şi orice alte echipamente utilizate în cadrul antrenamentului. În scopul menţinerii unui grad înalt de igienă, toţi Membrii trebuie să folosească, în timpul antrenamentului, prosoape şi să depoziteze orice deşeuri în spaţiile special amenajate în acest scop în interiorul DOMULUI.

În situația producerii unor daune voluntare sau involuntare asupra echipamentelor disponibile în incinta sălii de preparare fizică precum și a obiectelor ce fac parte din aceasta, ECO SPORTS DOME își rezervă dreptul de a cere despăgubiri materiale persoanei / persoanelor care le-au săvârșit.

Este interzisă efectuarea pozelor şi/sau înregistrărilor video de către Membri, în incinta sălii ECO SPORTS DOME și a cabinetelor de kinetoterapie din incinta acesteia, fără acordul prealabil, exprimat în formă scrisă, a conducerii ECO SPORTS DOME.

Conducerea clubului își rezervă dreptul de a anula abonamentele/contractele, pentru oricare dintre următoarele situații:

  • nerespectarea prezentului Regulament
  • deranjarea celorlalți membri ai clubului prin comportament necorespunzător
  • ignorarea în mod repetat a indicațiilor primite de către personalul clubului ECO SPORTS DOME

Conducerea bazei sportive ECO SPORTS DOME se exonerează de orice problemă medicală a sportivului survenită în timpul activității din incinta sălii,acesta din urmă fiind obligat să prezinte la semnarea contractului, un act medical care să ateste faptul că este , act avizat corespunzător de către medicul de familie.

Conducerea clubului își rezervă dreptul de a își selecta clientela și de a refuza accesul persoanelor care au deja abonamentul anulat.